Amber Lee Friis, finalista ”Miss Universe”, a murit! Avea doar 23 de ani

25 05. 2020, 15:10

Este doliu în lumea modellingului internațional. Finalista de la ”Miss Universe”, Amber Lee Friis, a fost găsită fără suflare. Fata avea doar 23 de ani.

Potrivit Cancan, nu se știe modalitatea prin care a murit tânăra de 23 de ani. Modelul din Noua Zeelandă dorea să își croiască un drum frumos în lumea modellingului, dar, din păcate, visul i-a fost smuls de ghearele morții. Ea a fost una dintre cele 20 de finaliste de la ”Miss Universe”.

„În mod tragic a murit ieri. Lumea este un loc mai mic, fără ea. Era cinstită, avea o energie pe care puțini o au. Ne-a plăcut de ea, am respectat-o și ne bucurăm să o numim prietenă și după ce s-a terminat competiția. Odihnește-te în pace. Ne-ai părăsit prea devreme”, a scris directorul general al ”Miss World” pe Facebook.

Și un reprezentant al agenției a scris un mesaj, după moartea fetei: „Cu o tristețe imensă, recunoaștem trecerea în neființă a frumoasei și talentatei Amber-Lee Friis”.

Artista Cady Groves a murit

Este doliu în lumea artistică din străinătate. Cady Groves, o cântăreață de doar 30 de ani, s-a stins din viață fulgerător, iar familia este îngenuncheată de durere.

Cady Groves avea toată viața înainte pentru a-și împlini visurile și de a ajunge o artistă cunoscută în toată lumea. Dar, din păcate, a murit mult prea repede, de tânără, la doar 30 de ani. Familia și apropiații exclud vehement varianta sinuciderii, potrivit Fanatik.

Anunțul trist a fost făcut chiar de fratele artistei. Până la acest moment, cauza morții nu a fost deslușită, dar autoritățile exclud și ele varianta sinuciderii și a auto-vătămării. Potrivit lor, Cady Groves ar fi murit din cauza naturale, potrivit sursei citate. Se așteaptă raportul final al autopsiei, iar apoi vor decide.

Fratele artistei a transmis pe rețelele de socializare un mesaj trist, după moartea lui Cady Groves.

„Moartea ei pare să fi survenit din cauze naturale, rămâne să așteptăm raportul final al legistului. Sinuciderea și auto-vătămarea au fost ambele excluse din start de către anchetatori”, a scris fratele fetei.